Blueberries

Maine-ul e așa cum ți-l imaginezi citind Enchanted August, cu afine și mentă în grădina din fața casei și cu toamne frumos de ploioase. Clementine suferea de insomnii încă din liceu. Fusese dependentă de somnifere până i-a descoperit mama prescripțiile falsificate pierdute într-un sertar cu enșpe mii de chestii nesemnificative.
Într-una din diminețile tipice new england, se trezise cu un gând bruscat de subconștientul insomniac. Începea să se complice. Știa că ceea ce urma o să doară. Deși siguranța unei valorificări a acestei stări era pusă la încercare, își repeta întruna că merită încercat. Oricum, o dezamăgire în plus nu mai e supriză.
După-amiază, din cap îi evadase orice urmă de îndoială, odată cu ridicarea pânzelor, navigând spre farul din Cape Elizabeth. Să mânuiești o astfel de barcă necesită patru mâini, moment pentru care Mr. Alan era prezent la datorie. Clementine era la cârmă, ca orice femeie puternică și independentă, în timp ce Mr. Alan schimba direcția pânzelor în concordanță cu cea a vântului. Pe cât de aventuros, pe atât de calmant. Între Peaks Island și Diamond Island curentul dispăruse, barca lăsându-se purtată de valuri, în voia lor. Clementine se îndreptă spre partea din fața „titanicului”, cu părul ciufulit și buzele sărate de briză. O liniște periculoasă, aproape impecabilă, era spulberată de valurile ce se loveau de pereții bărcii și de pescărușii refugiați în neant. Pe insula din stânga și din dreapta ei se zărea câte o căbănuță în stil american, din lemn vopsit în alb. Cui îi mai păsa de ziua de mâine?! Darămite de trecut! Se întinsese pe spate, cu o mână după ceafă, respirând aerul oceanic și privind cerul senin de după ora patru.
În scurt timp, Maine-ul a înlocuit orice pastilă miraculoasă. Nu știu dacă era din cauza paharului de vin savurat regulat când se întorcea de la job, sau simplul fapt că adormea sub fonul valurilor zbuciumate ale oceanului. Pe lângă oda Atlanticului, în fiecare seara se auzea ajungând în gară un tren, același tren care le-a tăiat calea ei și lui la prima întâlnire oficială, dându-le răgaz de sărutări un pic mai lungi. Bine, un pic mult mai lungi, nu știu câți kilometri avea trenul respectiv.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s