Ipohondrie

Vorba lui Napoleon Hill ,,Pământ fertil pentru sămânța negativismului,, mi-a rămas adânc întipărită pe creier. Nu pentru că este o metaforă, iar eu le ador, ci pentru că instant mi-a adus aminte de o ,,persoană-sinonim,,. Și da, există o groază de oameni negativiști, ba chiar depășesc cu mult numărul celor pozitivi (ca mine, de altfel, hh). Nu știu dacă sunt de vină vremurile în care trăim sau pur și simplu e suma a ceea cu ce-ți umpli capul zilnic, cert e că acest lucru îți macină trupul mai ceva decât cancerul. Eu cred că asta este o boală. De aici încep toate durerile, chiar și cele de rinichi. Dar vreau să  vorbesc despre boala psihică de care suferim, practic, cu toții, și anume boala negativismului. Sunt oameni care seara, înainte de culcare, își fac un plan pentru ziua următoare. Dacă porți ochelari de cal și te aștepți ca să-ți iasă toate așa cum ți-ai programat, ei bine, află că în realitate, a doua zi ți se poate întoarce totul pe dos chiar și din cauza că te-ai lovit la degetul mic dimineața sau ai făcut pană în timp ce te grăbeai undeva. Din categoria asta de oameni fac și eu parte și sinceră să fiu, când ajung seara acasă și nu pot tăia de pe To Do List decât câteva lucruri, mai că mă apucă depresia. Dar spre fericirea mea, eu știu să mă autovindec.
Spuneam la început că expresia lui Hill mi-a amintit de cineva, iar acel cineva îmi era așa-zis-ul partener de viață (exagerat vorbind). Relația frumoasă pe rețele și un chin în realitate. Nu vorbesc de rău, ba chiar am fost foarte fericită. Dar mereu e zmeurică la început. Problema partenerul meu era chestia că se plângea mereu. Că nu-i ajung bani, că nu e mulțumit cu postul de muncă, etc, etc. Devenise un ipohondru și cu timpul, mă contagiase și pe mine. Pentru că eu am mereu o barcă de salvare, am încercat să-l trag după mine, recomandându-i cărți, încercând să-i insuflu gânduri pozitive, dar din păcate el îmi umpluse barca cu apă și ne scufundam împreună. Și aici apare dilema. Îl iubești și nu-i poți face asta sau te iubești și nu-ți poți face asta? Punând pe balanță cele două, îți dai seama cât de greu este, dar decizia trebuie luată, pentru că de altfel vă scufundați amândoi. Decizia pe care eu am luat-o, nu ne-a adus decât bine amândurora. Dincolo de sentimente, rațiunea m-a ajutat să progresez și cu glonțul acesta am împușcat doi iepuri de-odată.
Cu riscul de a mă repeta, afirm că totul este doar în capul nostru, iar cum ne gestionăm noi gândurile, așa ne exprimăm fizic. Prietenii mei mă știu de persoană foarte pozitivă ( cu toate că în week-end-uri îmi place să mă baricadez în buncherul meu și să nu ies decât luni, cu forțe noi și zâmbet pe buze). Dar de ce o prietenă mi-a spus că nu există un om mai ,,entuziasmat,, decât mine? Pentru că eu așa mi-am programat creierul. Să se bucure de lucruri mărunte, să vadă și să gândească diferit și nu în ultimul rând, să privească partea plină a paharului (știu că este o vorbă expirată, scuze). Secretul meu e că găsesc mereu câte ceva bun în, fie că vorbim de oameni sau probleme zilnice.

femme power

Statutul de femeie nu ți-l dă lungimea tocului, cât de expresiv ți-i machiajul sau faptul că ești purtătoare de prăjiturică. Nu te naști cu asta, devii! Cred că e una dintre cele mai frumoase arte, dar și cea mai grea. Dacă vrei să devii pictor, făcând abstracție de talent, în câteva luni înveți. Cât despre femeie, unele nu au reușit o viață întreagă. Nouă, ăstora tinerele, ne pare că dacă ne-am îmbrăcat în rochie, avem o gentuță de brand pe umăr și manichiura făcută, gata, dați-vă la o parte că trece doamna. Da, arătăm bine, ne poți diferenția de bărbați (și asta cu mici excepții), dar cu atitudinea ce facem? Cine machiază creierul? Cine îmblânzește inima?
Imaginează-ți o lume în care reprezentantele sexului frumos nu doar arată extrem de bine, dar pe cât de frumoase sunt la exterior, pe atât de minunate îs in interior. Cât de plăcut ar fi să vezi în public o domnișoară manierată și cât de mândru te-ai simți lângă o femeie care nu neapărat în ajun de Crăciun, dar când simte nevoia, ajută un copil nevoiaș, un bătrân sau un pisoi din stradă?! Și asta fără a aștepta să fie lăudată sau implicată într-un concurs internațional de frumusețe.
Într-una din serile calde californiene de octombrie, într-un metrou, îmi captivase atenția o doamnă ce citea o carte. ,, How to be a woman,, by Caitlin Moran. Nu pot spune că era una din femeile alea despre care poți să zici ,, vai, cât de bine arată femeia asta,,. Dar așa, cu părul ei scurt (ceea ce mie mi se pare foarte sexy), cu ochelarii de vedere si corpul ei imperfect, eu vedeam femeia respectivă, o femeie frumoasă.
O femeie frumoasă inspiră. Inspiră încredere sau frică. Există un anumit ,,mit,, precum că bărbații se tem de femeile deștepte. Dacă vede că ,,proasta,, nu s-a lăsat impresionată de bolidul pe care-l posedă sau de vrăjelile care i-au ieșit pe gură, o lasă-n plata Domnului, catalogând-o proastă sau curvă. Sunt de acord, vulpea când nu ajunge la struguri, zice că-s curve. Nu că i-ar păsa ,,proastei,,. Ea are lucruri mai importante de făcut, ea are o atitudine și niște principii. Nu că ,,deșteptul,, ar aprecia așa ceva.
Femeia frumoasă, bine citită și cu atitudine, e demonul ăla periculos, al cărui armă letală i-i creierul. Dacă dai peste această creatură, nu te teme, demonul vine întruchipat în tot ceea ce ți-ai dorit vreodată.