Fresh de amintiri

Cu trei ani  urma am cunocut un barbat. Nu eram indragostiti unul de altul, dar ne provocam, aveam discutii interesante, saruturi subtile, priviri ascunse… Ne-am aratat cicatrici, tatuaje si dorinte. In dreptul inimii avea o mazgalitura de american din Detroit. „Cine iubeste si lasa, Dumnezeu sa-i dea pedeapsa”. N-am inteles mult timp versul asta.
Momentan beau dintr-un fresh de amintiri. 5l, 5luni, duuulce cu gust intaziat de regret. Singurul regret din stomac. Mai iau o gura si vars prin ochi acrimea. Privesc pe geam, vine vara, trece timpul si mie tot nu-mi trece. Puternic intiparita-n orbita ultima privire. Se simte cand e ultima. Chiar se simte. Pacat ca orgoliul nu ne lasa sa ne intoarcem s-o schimbam, decat prea tarziu. Clanta, broasca, blocat! Din apartament nu se aude decat linistea asurzitoare lasata la ultima vizita. S-a prabusit cerul la etajul sase. A daramat toata frumusetea orasului. Potopul sarat, revarsat din verdele ce proteja irisul, s-a dezlantuit asupra femeii puternice ce se tinea de bara ce o impiedica sa cada. Privi cerul, era soare afara, o banala dimineata trecuse si lasase locul unei amiezi chinuitoare. A plecat si n-a zis nimic. Dupa doua zile a plecat si ea, lasand in 6025 un iz de dimineata in T-shirt-ul ce-i venea rochie si un Sinatra in octombrie. El ii canta „my butterfly… pres de toi je resterais” , incalcindu-si degetele-n parui blond, cu speranta. Da, „tu sais qu’elle t’aime encore”. Sau nu, ca vine vara. Si odata cu ea, odata cu valurile oceanului, se prabusesc castelele „necuceribile”. Declar pace!

bc58c04ca557744a20e3914c3cfdea8c