3/01

Fusese atat de distrusa dupa plecarea lui, incat nu-si gasea ea insasi locul. Era absenta de la tot, nu se mai bucura de locurile si de lucrurile care o faceau atat de fericita! Plangea in sinea ei, urlau peretii sufletului, i se prabuseau amintirile. Si nu i se putea destainui nimanui. De ce ii era atat de greu sa-si explice suferinta? Asa fusese de obicei, nimeni nu stia ce o macina, nimeni nu o putea deschide sa vada ce dracu’ e cu dansa. Isi era propriul psiholog. Se uita in oglinda la cearcanele-i si-si repeta: „E ok, esti puternica, nu se merita, tu iubesti viata. Doamne, cat de mult iti iubesti viata!” Si chiar si-o iubea, pentru ca traia asa cum visa cand era mica, traia cum ii place, cat vrea si unde vrea. Maica-sa ii spunea ca n-are dreptul sa se planga pentru ce si-a ales. Si ea accepta. Fiecare om din viata-i era lectie si fiecare moment – opera de arta-n ochi si suflet. Opera ei launtrica pe care-o tranforma in opera pentru altii. Altruista rau, ca, mna, si altii la randul sau au ajutat-o sa simta. Cel mai frumos dar – sa te faca sa simti. Nu-si dorea nimic mai mult. Simtirea e viata, e libertate si fericire. Fa-o sa simta si da viata! El a facut-o sa simta, atunci cand a aparut in viata ei si atunci cand a plecat. Nu stiu care a avut impact mai mare. Cred ca ceea ce s-a intamplat intre. Sa fi atins atunci simtirea suprema? Momentan asa credea, pentru ca nu mai traise asa ceva pana atunci. Rosé si jazz? Opera sau bar? Beatitudine sau betie? Si daca le combini pe toate? Parca imposibil sa poti face amalgamul de lucruri total diferite cu un singur om. Totusi posibil!

-Bifeaza si aici!

-Ah, merci. Si tu ai venit azi?

– Aseara, inca nu-mi vine sa cred. Pot sa-ti vad pasaportul? E interesant si ciudat in acelasi timp. De unde vii?